Prin proiectul A school for everyone vor fi dezvoltate competențele profesorilor de a-și îmbogăți activitățile didactice cu tehnici inovatoare în ceea ce privește asigurarea participării active a grupurilor defavorizate la procesele de învățământ, creșterea integrării și succesului elevilor. Astfel, competența profesorilor și motivația acestora pentru învățarea pe tot parcursul vieții va creste. Ne propunem ca toți profesorii să cunoască strategii de educație incluzivă și motivațională, astfel încât elevii din școala noastră să aibă şanse egale de a învăţa împreună, indiferent de apartenenţa lor culturală, socială, etnică, rasială, religioasă şi economică sau de abilităţile şi capacităţile lor intelectuale sau fizice Aceasta aspirație este legată de prioritatea „ȘCOALA EDU: „Abordarea dezavantajului de învățare, abandonul școlar timpuriu și competența scăzută a competențelor de bază”.